GESTAŢIA ŞI FĂTAREA

Chinchilele gestante se pun în evidenţă prin creşterea în greutate în timp, modificarea abdomenului şi a glandelor mamare.
Femelele gestante de chinchila consumă cantităţi mari de hrană şi de apă. Dacă nu au fost supuse la bătăi, sau muşcături din partea masculului în timpul montei, ele devin liniştite şi se odihnesc foarte mult. Dacă din contră au avut parte de rele tratamente din partea masculului în timpul montei, chinchilele pot pierde puii.
După montă, când femela a rămas gestantă şi pana la formarea embrionului trec 4 zile, timp în care femela se odihneşte.
Femela bine hrănită şi îngrijită, ia în greutate cu câte 50 grame în fiecare lună. Ea se alimentează cu deosebire seara, de aceea măsurătorile de greutate aplicate chinchilelor pentru a vedea cât au crescut în perioada de gestaţie se aplică înainte de a li se da de mâncare.
Existenţa puilor poate fi pusă în evidenţă, pe lângă creşterea în greutate şi de operaţia de palpare a abdomenului, aplicată animalului.
Spre sfârşitul perioadei de gestaţie nu se mai cântăreşte chinchila nici nu se mai palpează.
Starea de gestaţie se manifestă şi după mărimea şi forma glandelor mamare. Se ştie că chinchila posedă trei perechi de glande, dar pe cele amplasate în zona membrelor posterioare puii nu le folosesc. La femelele gestante mamelele secretă lapte slab, la două luni după fecundare.
Gestaţia durează aproximativ 111 zile, după care femela poate da naştere până la 4 pui. 
Fătarea are loc de regulă dimineaţa iar perioada de fătare poate dura câteva ore în cazul în care femela naşte mai mult de un pui. În momentul fătării, puii sunt acoperiţi cu nişte învelitori pe care femela le rupe cu dinţii, la fel cum procedează şi cu cordonul ombilical.
În momentul fătării pot apărea şi situaţii limită, şi anume:
femela îşi mănâncă puii, odată cu placenta. Dacă acest lucru se repetă la mai multe generaţii de pui, femela se sacrifică;
puii sunt prea mari. Se extrag din corpul mamei după apariţia capului, dar ei sunt sacrificaţi, deoarece se salvează numai mama;
puii sunt morţi, ceea ce duce şi la decesul mamei;
puii nu sunt aşezaţi corect în corpul mamei. Se intervine prin repoziţionarea puiului, prin aşezarea femelei în poziţia şezând;
femela este prea obosită, caz în care femela este injectată cu oxitocină, pentru reluarea contracţiilor;
puii sunt neanimaţi, caz în care trebuie animaţi şi nu declaraţi morţi. Aceasta se realizează prin masarea toracelui puiului, după ce a fost scos din cuşcă, până când bătăile inimii şi respiraţia revin la normal;
puii nu deschid ochii din cauză că au pleoapele lipite. Se intervine asupra acestora prin spălare cu ceai de muşeţel şi eventual se poate folosi şi alifie oftalmică;
După fătare femelei i se înlocuieşte aşternutul, i se numără puii şi li se verifică starea de sănătate. Apoi i se aduce femelei baia de nisip ce este lăsată timp de jumătate de oră în cuşcă, pentru ca aceasta să se usuce.
După o perioadă de 4 ore de la fătare, femelei i se administrează hrană, ce poate fi sub formă nutreţ verde sau fân. Pe podea i se administrează suc de legume sau altă hrană lichidă, deoarece femela se deshidratează în timpul fătării. 
IMPORTANT! În cazul naşterii puilor morţi, li se stabilesc cauzele morţii, ce sunt trecute în registrul de observaţii pentru a fi evitate pe viitor după care sunt îndepărtaţi. 
Femela de chinchilă îngrijeşte puii, nelăsându-i prea mult timp singuri. Dacă femela are mai mulţi pui şi nu-i poate îngriji singură, i se ia un pui care este trecut unei mama – doică. Dacă mama moare la naştere, puii sunt trecuţi la o mamă-doică, ce în prealabil a fost scoasă din cuşcă, pentru ca aceştia să se obişnuiască cu noua locuinţă, iar mama-doică să nu-i respingă. 
IMPORTANT! Se poate preîntâmpina fenomenul de respingere prin stropirea atât a femelei – doică cât şi puilor cu apă de colonie, astfel încât toţi au acelaşi miros.